Se afișează postările cu eticheta Garnier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Garnier. Afișați toate postările

joi, 4 octombrie 2012

Mini Haul

Bună fetelor !Ieri mă plimbam puţin şi am ajuns şi în Shopping City de unde mi-am achiziţionat câteva lucruşoare. Am găsit revista FEMEIA cu şamponul fortifiant de la Garnier Fructis şi m-am bucurat mult.

După am intrat până în farmacia Centrofarm şi mi-am cumparat apa termală de la VICHY. Am avut şi noroc pentru ca era ora 19:50 şi între orele 19:00-20:00 la toate produsele cosmetice se aplică o reducere de 25 %. Aşă că preţul apei termale a fost de 25 lei de la 34 lei. 


Mi-am luat şi o pereche de cerceluşi din PECHORA pe care am dat 6 lei . Nu mă puteam hotărâ între verde şi roşu, dar înt-un final cei verzi au fost ai mei. Mă bate gândul să merg să-i cumpăr şi pe cei roşii pentru că îmi plac tare mult :) . Vă las câteva poze cu cerceluşii.





Voi va-ţi cumparat revista FEMEIA? Cu ce cadou ?

miercuri, 3 octombrie 2012

Preferatele lunii septembrie

S-a dus încă o lună, începe să fie din ce în ce mai frig şi ne pregătim de sezonul rece. Dar până atunci am să vă arăt care sunt preferatele mele din luna septembrie.



  •  Anticearcăn Oriflame
Este ideal pentru zona sensibilă a ochilor şi estompeaza cearcănele. Este nelipsit din rutina mea zilnică de machiaj. 



  • Gel de duş de la AVON Senses - Summer Breeze
Gelul de duş l-am folosit defapt toată vara şi îmi place mult mirosul, sunt la a doua sticlă şi n-am apucat să mă plictisesc de el.
  • Şampon fortifiant pentru păr normal spre uscat Garnier Fructis

Iubesc acest şampon pentru că are un miros fructat deliciossss. Şi persistă pe păr ceva vreme. Mirosul este atat de intens încât şi baia o parfumează. Cu siguranţă îl mai cumpăr!!
  • Gel-cremă pentru faţă cu castravete şi ceai verde AVON Care

Crema o folosesc ca şi bază de machiaj, este hidratantă, intră repede în piele şi miroase frumos.
  • Balsam de buze NIVEA Soft Rose

Are un ambalaj drăguţ, un miros dulceag, hidratează şi catifelează. Îl port mereu la mine şi îmi place!

duminică, 23 septembrie 2012

Revistele lunii Octombrie

Mai este o saptamana din luna septembrie si iata ca s-a dus si prima luna din toamna! Pregatite pentru octombrie? Pregatiti-va si pentru cumparaturi pentru ca in aceasta luna cateva reviste ne fac cadouri!

JOY Romania, ne daruieste cate o esarfa colorata la fiecare revista! Putem alege din cele 7 modele disponibile! Deci nu ne facem griji ca o sa ne fie frig !!

O revista interesanta care deabea asteapta sa fie cumparata la pretul de 12,99 lei.

O alta revista care ne face cadou in aceasta luna, dar de data aceasta produse cosmetice este revista FEMEIA. Puteti gasi produse cu marci precum: Yves Rocher, ISANA, Garnier, etc.
Revista o gasiti la pretul de 9,90 lei



Iar la revista Unica primiti cadou o crema 2 in 1 pentru infrumusetarea mainilor si a unghiilor de la Yves Rocher, care va va ajuta sa va mentineti mainile frumoase si catifelate in acest sezon rece. Revista costa 11,99 lei.




Ce va tenteaza mai mult? 
Eu deabea astept sa cumpar revista JOY cu esarfa !!


luni, 31 octombrie 2011

Garnier Essentials Loţiune Tonică



Este o lotiune tonica revitalizanta, fara alcool, pentru tenul mixt/normal si are 200 ml. Este ideala pentru curatarea tenului si da o senzatie de prospetime.
Costa in jur de 15-16 lei si cred ca se gaseste in orice hipermarket sau farmacie.

Eu una sunt foarte multumita de acest produs si, in general, de produsele Garnier.
O recomand cu drag !